Skip to content

Casa Afacerilor

Știri la zi pentru afaceri de succes

  • Acasa
  • Auto
  • Casa Afacerilor
  • Evenimente
  • Agro Life
  • Imobiliare si constructii
  • Tech
  • Industrie alimentara
  • Recomandări
  • Sănătate
  • Sport
  • Stil de viață
  • Travel
  • Știri
  • Contact
  • Știri

Legendarul dirijor Thomas Sanderling deschide stagiunea de concerte la Ateneul Român

[ad_1]

Joi, 6 octombrie şi vineri, 7 octombrie 2022, Filarmonica „George Enescu” invită publicul la concertele de început ale noii stagiuni simfonice de la Ateneul Român, care va oferi săptămână de săptămână programe memorabile, cu nume de răsunet ale scenei muzicale internaţionale. La pupitrul orchestrei se va afla dirijorul germano-rus Thomas Sanderling, care va împlini 80 de ani în timpul şederii la Bucureşti. Făcând parte de dintr-o adevărată dinastie de mari dirijori – drept fiul cel mare al lui Kurt Sanderling şi fratele lui Michael şi Stefan, cu toţii dirijori renumiţi – Thomas Sanderling captivează muzicienii şi ascultătorii cu personalitatea sa puternică şi interpretările care amintesc de epoca marilor şefi de orchestră ai secolului trecut. Solista celor două seri va fi violonista Mihaela Martin, o prezenţă pe cât de obişnuită în concertele Filarmonicii, pe atât de apreciată şi aşteptată de public. Programul va începe cu Toccata de Constantin Silvestri, marele dirijor român şi fost director al Filarmonicii în anii 1950, şi va continua cu unul dintre cele mai iubite şlagăre ale muzicii pentru vioară şi orchestră – splendidul Concert de Felix Mendelssohn. După pauză, Simfonia nr. 4 de Johannes Brahms – unul dintre cei mai populari compozitori romantici – va completa evenimentul excepţional de la Ateneul Român cu o muzică plină de melodii fermecătoare şi sentimente pasionale.

DESCHIDEREA STAGIUNII SIMFONICE 2022-2023
Joi, 6 octombrie și vineri, 7 octombrie, ora 19.00, Sala mare a Ateneului Româm

Concert-simfonic
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

DirijorTHOMAS SANDERLING

SolistăMIHAELA MARTIN

Program

Constantin Silvestri

Toccata pentru orchestră

Felix Mendelssohn

Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră, op. 64

Johannes Brahms

Simfonia nr. 4, în mi minor, op. 98

Prețurile biletelor sunt:

Categoria I:    120 lei
Categoria II:  110 lei
Categoria III: 100 lei

Biletele se pot procura:
– De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75

– Online, accesand site-ul  www.fge.org.ro  – secțiunea „Calendar“. Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.

Accesul în sala Ateneului Român este permis conform legii.

THOMAS SANDERLING

Cariera lui Thomas Sanderling se întinde pe mai mult de cinci decenii.

Născut în 1942, la Novosibirsk, ca fiu al legendarului Kurt Sanderling, dirijorul german de origine evreiască refugiat în Rusia din calea naziştilor, a studiat muzica mai întâi la Leningrad, apoi la Berlin. La doar 24 de ani, a devenit director muzical al Operei din Halle. he became musical director of the Halle Opera House. Încă de atunci, a fost invitat frecvent să dirijeze Dresden Staatskapelle, Leipzig Gewandhaus şi Komische Oper Berlin. În 1978 a debutat cu mare succes la Opera de Stat din Viena, după care a primit invitaţii de la Teatro La Fenice, Teatrul Balşoi,  Mariinsky Theatre, Royal Opera Copenhagen şi multe altele. În 2013, revista de specialitate Opernwelt a ales spectacolul cu Idiotul (după Dostoievski) de Mieczysław Weinberg – creaţie a cărui compozitor Thomas Sanderling o promovează asiduu – drept „premiera mondială a anului”. S-a aflat la pupitrul unor orchestre de prim rang, precum Philharmonia Orchestra, London Symphony, Royal Philharmonic, Liverpool Royal Philharmonic Orchestra, Czech Philharmonic, toate orchestrele mari din Rusia, Konzerthausorchester Berlin, precum şi a multor ansambluri simfonice din SUA. Osaka Symphony Orchestra i-a acordat titlul de director de onoare pe viaţă . Pe lângă colaborarea cu mari artişti, precum David Oistrah, Emil Gilels, Gidon Kremer, Herbert von Karajan, José van Dam, Leonard Bernstein, Gerald Finley, Gundula Janowitz, Robert Holl, Rudolf Buchbinder, Natalia Gutman, Paul Tortelier ş.a., a cultivat o relaţie specială cu Dmitri Şostakovici, ale cărui ultime simfonii le-a dirijat în primă audiţie în Germania.

Thomas Sanderling a realizat multe înregistrări pe disc, pentru care a primit numeroase premii, dar şi nominalizări la Premiul Grammy.

MIHAELA MARTIN

Mihaela Martin este unul dintre cei mai de seamă virtuozi ai generației sale. La vârsta de cinci ani, a început să studieze vioara cu tatăl ei, continuând, mai târziu, cu profesorul Ştefan Gheorghiu, elev al lui George Enescu şi David Oistrah.

A câştigat numeroase concursuri internaţionale, printre care Premiul al II-lea la Concursul „Ceaikovski” din Moscova, la 19 ani, dar și înalte distincţii la Montreal, Sion şi Bruxelles. Premiul I câştigat la prima ediţie a Concursului Internaţional de Vioară din Indianapolis a condus-o către o carieră internaţională susţinută. Abordând un repertoriu vast, Mihaela Martin este o solistă cunoscută a marilor scene internaționale. Printre orchestrele alături de care a concertat se numără BBC Symphony, Royal Philharmonic, Montreal Symphony, Mozarteum Salzburg, Gewandhaus Orchestra din Leipzig sau Hollywood Bowl, sub bagheta unor dirijori ca Nikolaus Harnoncourt, Kurt Masur, Charles Dutoit, Neeme Järvi.

 Cunoscută pentru calităţile sale intelectuale şi muzicale, este invitată constant la festivaluri de muzică de cameră din întreaga lume, unde colaborează cu muzicieni precum Martha Argerich, Yuri Bashmet, Elisabeth Leonskaja, Nobuko Imai, Leon Fleisher, Menahem Pressler. Printre cele mai recente proiecte ale sale amintim colaborările cu Liverpool Philharmonic Orchestra, Orchestra Naţională a Ucrainei, Boulder Symphony (Colorado), Orchestra de Cameră din Praga, Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti, Orchestra Beethovenhalle, dar și turnee în Europa cu Orchestra Naţională Radio din Bucureşti, participarea la festivaluri de muzică de cameră din Ravinia, Sarasota, Verbier şi concerte în Paris, Tokio, Townsville, Prades şi New York.

Articolul Legendarul dirijor Thomas Sanderling deschide stagiunea de concerte la Ateneul Român apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

Continue Reading

Previous: „Lucia di Lammermoor”, in regia lui Andrei Serban, si baletul „Corsarul”, in prima saptamana din stagiunea ONB
Next: Vesti bune si-un „munte” de bani pentru infrastructura Prahovei: vorbim de startul celui mai important Proiect de dezvoltare!

Alte articole asemanatoare

Impactul Anvelopelor All Season asupra Performanței Automobilului
  • Auto
  • Recomandări
  • Știri

Impactul Anvelopelor All Season asupra Performanței Automobilului

10/09/2023
Pe Drumul Echilibrului: Descopera avantajele anvelopelor all season
  • Auto
  • Recomandări
  • Știri

Pe Drumul Echilibrului: Descopera avantajele anvelopelor all season

24/06/2023
Bucureștiul devine, pentru o zi, un hub al  investitorilor din Industria Regenerabilă
  • Știri

Bucureștiul devine, pentru o zi, un hub al  investitorilor din Industria Regenerabilă

18/05/2023

casaafacerilor.ro este o platformă online ce oferă știri relevante și de actualitate din lumea afacerilor, adresându-se atât antreprenorilor, cât și celor interesați de mediul de business. Site-ul acoperă o gamă largă de subiecte, de la economie și finanțe, la tehnologie, marketing și leadership, oferind astfel o perspectivă cuprinzătoare asupra lumii afacerilor.

Pe lângă știrile zilnice, Casaafacerilor.ro oferă și resurse practice, cum ar fi ghiduri, interviuri cu antreprenori de succes sau studii de piață, care pot fi de ajutor pentru dezvoltarea afacerilor.

Cursuri de calificare

Cursuri de prim ajutor

Magazin de Anvelope - Vadrexim.ro

Dias Wood - Producator parchet masiv stejar

antena24

  • Cand ar trebui sa iei in considerare operatia pentru sindromul de tunel carpian
  • Construirea unei Relații Mai Puternice: Strategii pentru a te apropia de Partenera Ta
  • Tendințe în Modă: Evoluția Stilului în Lumea Modei
  • Drumuri incinse, anvelope potrivite: Explorând rezistența la uzură a anvelopelor de vară
  • Obiceiuri sănătoase pe care merită să le incluzi în rutina zilnică

Recent

Care este cel mai bun loc de camping din România?
  • Travel

Care este cel mai bun loc de camping din România?

12/09/2023
Care Apă este Mai Bună de Băut: Un Ghid pentru Alegerea Celei Mai Potrivite pentru Tine
  • Recomandări
  • Sănătate
  • Stil de viață

Care Apă este Mai Bună de Băut: Un Ghid pentru Alegerea Celei Mai Potrivite pentru Tine

10/09/2023
Impactul Anvelopelor All Season asupra Performanței Automobilului
  • Auto
  • Recomandări
  • Știri

Impactul Anvelopelor All Season asupra Performanței Automobilului

10/09/2023
Salon masaj Bucuresti – te face să te simți în vacanță în fiecare zi
  • Stil de viață

Salon masaj Bucuresti – te face să te simți în vacanță în fiecare zi

05/09/2023
Copyright © All rights reserved. | DarkNews by AF themes.