[ad_1]
Azi, mare sarbatoare inchinata „Sfintei Cruci”. Deloc intamplator.
Atat in cartile de cult ale Bisericii, cat si in calendarul ortodox, cea de-a treia Duminica din Sfantul si Marele Post al Pastilor mai este numita si „Duminica Sfintei Cruci”. De ce a randuit Biserica pomenirea Crucii la mijlocul acestui Post?
Rostul si intelesul duhovnicesc al praznuirii sta in faptul ca fiecare dintre noi trebuie sa ne asumam Crucea, nu doar in aceasta perioada, ci pe parcursul intregii vieti, rastignind orice pacat din inima noastra, pentru a ne face vrednici sa Il primim, cu bucurie, pe Hristos Cel Inviat din morti.
Sfintii Parinti ai Bisericii ne spun ca, asa cum in mijlocul Raiului era sadit Pomul Vietii, tot astfel, in mijlocul Postului Mare avem si noi sarbatoarea Sfintei Cruci celei de viata facatoare.
(*Duminica a treia din Sfantul si Marele Post al Pastilor se numeste si Duminica Sfintei Cruci. Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci incepe cu indemnul Mantuitorului ca fiecare om sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-I urmeze Lui. Iar apoi Mantuitorul intreaba: „Ce-i foloseste omului sa castige lumea aceasta, daca isi pierde sufletul sau?”. Iar in partea ultima a textului Evangheliei care s-a citit, se spune ca intre cei prezenti se afla oameni care nu vor gusta moartea pana nu vor vedea Imparatia lui Dumnezeu. Desi textul Evangheliei acestei duminici este relativ scurt, el este foarte bogat in intelesuri duhovnicesti legate de taina vietii crestine, in general, cat si de perioada aceasta a Postului Sfintelor Pasti).
Textul Evangheliei reprezinta o initiere, o luminare a credinciosilor in urcusul lor spre inviere, spre Sfintele Pasti. Pentru a ne mantui, Evanghelia ne spune, in primul rand, ca trebuie sa ne lepadam de noi insine, sa ne luam crucea noastra, fiecare dintre noi, si sa-i urmam lui Hristos, pentru ca cel ce voieste sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde, dar cine il pierde pentru Hristos si pentru Evanghelie il va mantui. Aceste cuvinte ne arata ca exista o singura modalitate, o singura cale pentru mantuire – aceea de a ne uni cu Dumnezeu. Cine voieste sa-si scape viata prin sine, cu propriile forte biologice, se va pierde, iar cine se daruieste pe sine lui Hristos, chiar pana la jertfa propriei sale vieti, acela se va mantui. Iata de ce perioada Sfantului si Marelui Post al Sfintelor Pasti este un timp sfant in care ne dezlipim, prin post si pocainta, de ceea ce este rau in viata noastra, de ceea ce este pacat si moarte ca despartire de Dumnezeu, si ne unim cu Hristos prin rugaciune si fapte bune. Ne unim cu Hristos prin spovedanie, prin impartasanie si prin toata fapta cea buna.
Binecuvantat prilej de a va prezenta cele mai vechi cruci existente in satul Urleta. Parca-ar fi umerii pe care sta cerul acestei comunitati… cu radacini adanci.
*Crucea de pe strada Principala (-fam Ciobanu ), pe care scrie in chirilica urmatoarele…”s-a ridicat aceasta cruce in vremea domnitorului Nicolae Mavrogheni anul 1788 de catre Voicu, Neaga, Stoica, Despa, Ilie, Ioan, Stanca, Neacsa, Rada, Voica, Rada, Marica, Dumitru, Musa, Marin, Anca, Voica, Dumitru, Calina, Anca, Stanca, Oprea, Voica, Mihai… Aceste 12 familii sunt printre primii locuitori ai satului Urleta…
*A doua cruce se afla la intersectia cu strada Padurii: -gasim scris tot in chirilica: „cu vrerea tatalui si ajutorul lui Dumnezeu, am ridicat aceasta cruce -anul 1861- Gheorghe Vladu, Neacsa, Maria..”
*A treia cruce, ridicata in anul 1924, se afla pe strada Oncesti…
Taine ouse in lumina (si-I tare bine-asa!) pe pagina Urleta- Pagini de Istorie si Credinta Ortodoxa.
Articolul Sa vi se faca sarbatoare-n inimi: Cele mai vechi cruci ce tin pe umerii lor satul Urleta apare prima dată în Primar in Prahova.
[ad_2]
