[ad_1]
„Programul de vizitare al Muzeului Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, la secțiile sale: Muzeul de Artă Ploiești, Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” Câmpina, în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie 2022:
30 noiembrie(Sf. Andrei), 1 decembrie (Ziua Națională a României) și 2 decembrie – zile libere legale, muzeul închis
3 și 4 decembrie 2022 – program de vizitare: 9.00-17.00”.
Anunțul a fost postat miercuri dimineață pe contul de socializare al muzeului în cauză, instituție emblematică a Ploieștilor.
Buuun! Asta, așa ca… vorbă, că bine nu-i! Nici acum și nici altădată! De ceoare, „cu grăbire”, cu un soi de nerăbdare, îndeosebi muzeele Ploieștilor, ale Prahovei, anunță că sunt ÎNCHISE (și chiar sunt!!!, și nu e prim a oară când se întâmplă așa!!!) fix în zile de mari sărbători naționale, când poate tu cetățean, vrei să-ți duci copilul sau oapseții să viziteze comorile orașului/județului, pentru aiI deschide porți cătrecunoaștere, pentru a petreceși înțelege sărbărtoarea în sens cultural, pentru a-ți pune la inimă, tu și ai tăi, valorile din careai atâtea de învățat, de respirat cultură…???! DE CE? Poate ar trece niscaiva turiști, să viziteze…
EI, SCÂRȚ! CUM???? CÂND E ZI LIBERĂ??? NUUUUU! ÎN NICIUN CAZ!!! SĂ NU CUMVA SĂ NE MAI CULTURALIZĂM, PE ICI, PE COLO, SĂ NU CUMVA SĂ VINĂ VREUN TURIST, SĂ NE TREZEASCĂ DIN SOMN!!!
Detalii AICI!
Apropos, o știți p-aia cu „somnul națiunii naște monștri”???? Așa și-aici!
De ce naiba nu iau instituțiile astea exemplul celor din Ardeal??? Că de blamat, se pricep unii (și nu puțini!) să blameze Muzeul Național Brukenthal (al doilea cel mai vizitat muzeu din Europa după Luvru) sau Complexul Național Muzeal ASTRA (ambele cu peste 400.000 de vizitatori anual, FIECARE), ori Sibiul, Brașovul, Oradea… unde mare parte din bugetul local vine din TURISM/CULTURĂ… Și să ne-nțelegem. Ceea ce fac „ăia”, acolo, nu o fac ca să afișeze cifrele, să se laude! O fac conștienți de rolul lor, de rolul culturii în viața comunității. Dar filosofia asta e grea… Să le-o lăsăm ălora, în Ardeal!
Articolul Umbla o vorba: „Somnul natiunii naste monstri”. Cam asa si pe la noi! De ce? Cititi… a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.
[ad_2]